Fiecare avem raţionalul şi sufletul-inimă puse în faţa unei realităţi care este un ocean de informaţie, realitate percepută prin acestea. Conştientizarea uneori până la durere a trecerii timpului şi suferinţa sufletului pentru clipele pierdute, inrepetabile şi nerecuperabile, determină blocarea raţionalului şi judecarea exteriorului numai cu sufletul-inimă.
Suntem ca o stea care se naşte şi va "arde", fiind cu atât mai luminoasă cu cât a acumulat mai multă lumină, pentru renaştere prin generaţiile trecute. Avem o durată de lumină care o dăm. Avem o parte de întuneric care purtăm.
Ne consumăm lumina-suflet în ani şi apoi obosiţi având o masă grea acumulată, ne prăbuşim încet în sinele nostru, cu durere şi nefericire, mai mare sau mai mică, funcţie de căt conştientizăm aceasta şi de la ce vârstă. Ce fericit este acela care nu înţelege!
De-a lungul vieţii acumulăm o "masă" de fericire şi de nefericire, de suferinţă care poate fi critică la vârste diferite. Când se acumulează această masă începem să coborâm spre moarte, spre tunelul luminii albe sau negre. Dacă acumulăm acea masă critică, odată brusc, vom "exploda" printr-o moarte rapidă şi trecerea spre tunel va fi mult mai repede.
Nu vreau niciodată să rup complect raţionalul de sufletul-inimă. Ele pot salva împreună acea lumină, care suntem fiecare "eu" şi va face ca aceea masă critică să fie întârziată sau poate niciodată atinsă. Acesta este speranţa fiecăruia, cu toate ca este o iluzie.
Groaza cea mai mare o avem prin frica de sigurătate şi lipsa iubirii, ceea ce determină să atingem acea masă critică, de multe ori prea repede. Să nu ne grăbim neraţional niciodată.
Viorel Muha
Persoane interesate
Arhivă blog
